Postdoctoral researcher in the Project: „Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi si Post-doctoranzi (BURSE DOC-POSTDOC)”, West University of Timișoara, Faculty of Law. Contract code: POSDRU/159/1.5/S/133255.

Email:  laura@stanila.com  /  laura.stanila@e-uvt.ro

Abstract

Atât din perspectivă istorică, cât și din perspectiva vieții contemporane, problematica avortului rămâne o chestiune fierbinte care a împărțit societatea în două tabere beligerante: tabăra pro-life care militează împotriva reglementării avortului și tabăra pro-choice care militează, pornind de la dreptul femeilor la egalitate și autodeterminare, pentru legalizarea acestei proceduri. Evident că disputa își are rădăcinile în sensul controversat al unor concepte, cum ar fi dreptul la viață, statutul produsului de concepție și individualitatea produsului de concepție față de corpul mamei. În această junglă terminologică, filosofică și etică, se pune problema necesității incriminării faptelor de avort în contextul în care, prin comiterea acestora s-ar leza valori sociale ocrotite de legea penală. Care sunt limitele intervenției penale a legiuitorului în problema avortului? Ce modele de legiferare pot fi identificate în contextul legislativ actual? Cum se conciliază principiile bioeticii cu reglementarea penală a avortului? Iată doar cateva întrebări la care ne propunem să răspundem prin prezentul studiu.

Key words: abortion, person, incrimination rule, right to life, selfdetermination, human dignity, social value 

1.Aspecte introductive privind avortul. Modele de incriminare a avortului existente în legislația contemporană

Avortul reprezintă oprirea sarcinii prin orice mijloace, înainte ca fătul să fie suficient dezvoltat pentru a supravieţui[1] sau expulzia produsului de concepție înaintea atingerii viabilității fetale estimate clasic la 180 zile de la ultima menstruatie (6 luni, 27 saptamani de amenoree) sau 166 zile de la fecundație. Termenul avort provine din limba latina, ab însemnând îndepărtare, separare iar ortus – naștere. S-a mai arătat că termenul ar putea proveni și din latinescu "aboriri", care înseamnă "a dispărea"

Organizația Mondială a Sănătății a definit avortul ca fiind expulzia produsului de concepție cu vârsta de amenoree sub 22 săptămani și greutate sub 500 gr.

Problema avortului este veche și totuși nouă în același timp; este simplă și în același timp complexă; singurul lucru cert pe care putem să îl constatăm în ceea ce privește chestiunea avortului este că e departe de a fi tranșată, pe de o parte datorită multitudinii de posibilități de abordare – etică, religioasă, juridică, socială – iar pe de altă parte datorită chestiunilor adiacente pe care problematica avortului le implică: recunoașterea vieții intrauterine, recunoașterea unor drepturi copilului nenăscut, recunoașterea dreptului de la autodeterminare al femeii. În prezent, indiferent de perspectiva abordării, se constată cristalizarea a două tabere în ceea ce privește problematica avortului: tabăra liberală „pro choice” şi tabăra conservatoare „pro life”.

Desigur, dezbaterea legalităţii avortului implică şi o dezbatere asupra statutului legal al fătului, respectiv dacă fătul este o persoană cu drepturi, atunci activiştii anti-choice argumentează că avortul reprezintă o crimă şi ar trebui să fie ilegal. De altfel curtentul pro-life are o puternică componentă religioasă, existând numeroase texte biblice care redau ideea că noua ființă este creată de Dumnezeu prin părinți și reflectă chipul divin, iar ceea ce numim viață fetală este recunoscută de Dumnezeu ca viață personală.[2] Curentul pro-life recunoaște unele drepturi fătului, arătând că prin aceasta, el ar putea fi protejat, încadrându-se în categoria fiinţelor vulnerabile. Embrionul uman nu este numai expresia genetică completă a fiinţei umane, dar şi un puternic simbol al regenerării umane. Astfel, el poate fi apreciat şi i se poate oferi recunoaștere legală, chiar dacă nu nici ovulul, nici spermatozoidul nu se bucură de un statut recunoscut legal. De cealaltă parte susţinătorii ”dreptului de a alege” consideră că independenţa fătului din punct de vedere legal ar surclasa drepturile adulţilor, ceea ce ar duce la crearea unei situaţii utopice si nedezirabile care ar augmenta fragilitatea fătului.[3] Mai mult, susținătorii curentului pro choice argumentează inclusiv cu texte biblice, arătând că Biblia nu interzice în mod explicit avortul, existând un text care pare să infirme ideea că viața fătului are aceeași valoare ca a unui nou născut: ”de se vor bate doi oameni și vor lovi o femeie însărcinată și aceasta va lepăda copilul său, fără altă vătămare, să se supună cel vinovat la despăgubire (...) iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, chi pentru ochi și dinte pentru dinte” (Ieșirea 21, 22-24). Ideea condamnării avortului apare doar cu prilejul interpretărilor ulterioare ale textelor biblice, la Tertulian, Clement al Alexandriei, Lactaniu sau Sf. Vasile cel Mare.[4]

Prevederile legislației contemporane a diferitelor state în materia avortului pot fi grupate în patru modele, în funcție de obiectivele pe care fiecare legiuitor național le urmărește în parte[5]: modelul prohibitiv, modelul permisiv, modelul prescriptiv și modelul intimității.

1.Modelul prohibitiv

La baza acestui model stă, în primul rând, protejarea copilului nenăscut. În unele state se admite că scopul adoptării acestui model este conservarea sănătății femeilor. Însă rata avorturilor a crescut semnificativ în țările cu legislație prohibitivă. Femeile recurg deseori la avorturi ilegale, realizate în condiții precare, de către persoane neautorizate. În 1965, în S.U.A. circa 20% din decesele înregistrate în cursul sarcinii și nașterii s-au datorat avorturilor ilegale. Legalizarea avorturilor, a dus la o creștere usoară a numărului de avorturi efectuate dar, în acelasi timp, la o scadere marcată a infertilității și morții față de perioada avorturilor ilegale. Acest model se intalneste cu precădere în legislația multor țări africane și din America Latină. În Brazilia și Sri Lanka, de exemplu, avortul este permis numai pentru salvarea vietii femeii. Irlanda, națiune preponderent romano-catolică, este una dintre puținele țări europene care incrimineaza avortul în orice condiții. În 1983, a fost emis un amendament care face ca avortul sa fie posibil doar cu scopul salvării vieții femeii. În SUA, în secolele XIX-XX, argumentul care a stat la baza adoptării acestui model a fost protejarea femeii gravide de riscurile avortului. În țările cu populații decimate de razboaie sau genocid, avorturile au fost prohibite cu scopul creșterii ratei nașterilor. În 1963, Stalin a prohibit avorturile invocând rolul cultural, și anume: "maternitatea este cel mai important rol social al femeii". În Germania nazistă Hitler a prohibit avorturile și contracepția, calificând controlul nasterilor ca nesanatos. În 1943 în Germania, avortul era prohibit pentru populația germană, dar nu era prohibit pentru femeile indezirabile rasial.

2.Modelul permisiv

Conform acestui model, avortul este legal numai cu aprobarea guvernului, medicilor, organelor judiciare, în funcție de țara in care se realizează, vârsta sarcinii fiind un element esențial pentru delimitarea avortului legal de cel prohibit de legea penală. Astfel, sunt permise avorturile în sarcinile aflate în primul trimestru (10, 12, 14 saptămîni, după cum vom vedea în cele ce urmează) și doar extrem de rar, în situații excepționale, în sarcini avansate. Unul din argumentele care stau la baza acestui model, este că sarcina și nasterea ar fi o povară prea mare pentru unele femei, din punct de vedere economic și social. Un alt argument este că sarcina, ca urmare a incestului, violului, sarcina la o vârstă înaintată a mamei sau chiar statutul marital al mamei justifică moral efectuarea avortului. În funcție de starea fătului, se poate admite avortul în caz de malformație gravă a acestuia sau în cazul în care se descoperă o boală sau o afecțiune genetică incompatibilă cu viața. Franța și România sunt doar două dintre statele care au preferat modelul permisiv.

3.Modelul prescriptiv

Potrivit acestui model efectuarea avorturilor este obligatorie și are ca scop îmbunătățirii rasei umnane (eugenie). Persoanelor cu handicap psihic sau fizic li se interzice astfel dreptul de a procrea.  În China, în 1953, a început programul de planificare a nașterilor pentru controlul populației și protejarea economiei. Ca urmare, avortul era încurajat printr-un sistem de recompense și penalizări. În 1974, cuplurile erau deja limitate la doi copii iar din 1979 doar la un singur copil. În prezent în China avortul este gratuit și se acordă un concediu post avort de doua săptămani, plătit. Femeile care în urma avortului acceptă și ligaturile trompelor uterine primesc o compensație adițională. În SUA avortul poate fi recomandat la femeile dependente de droguri și la cele infectate cu HIV, dar decizia privind efectuarea sau nu a avortului aparține femeii însărcinate.

4.Modelul intimității

În cadrul acestui model, legea incriminează doar rareori avorturile. Sunt permise aproape toate tipurile de avort, cu condiția ca acestea să fie efectuate de personal calificat. Argumentul principal al acestui model este siguranța crescută pentru femeie, precum și asigurarea libertății femeii și a egalității în muncă, educație, căsătorie. Acesta a fost modelul adoptat în fosta Uniune Sovietică după 1955, dar și în Danemarca sau Norvegia.

Teoretic și practic disputa dintre taberele beligerante – pro și contra avortului - nu poate fi tranșată întrucât ambele propun argumente interesante care însă se fundamentează pe elemente la fel de disputate: dreptul femeii la autodeterminare și dreptul la viață al copilului nenăscut.

2.Evoluția istorică a incriminarii avortului in Romania

În perioada geto-dacă există surse care indică faptul că bărbații aveau puteri discreționare asupra familiei[6], fiind permis atât infanticidul, cât și avortul.

În Evul Mediu, Biserca a avut o influență definitorie asupra atitudinii sociale față de chestiunea avortului. În Îndreptarea Legii, din 1652[7], există referiri la avort arătându-se în glava 374 că femeia care folosea diverse ierburi cu efect abortiv era asimilată unui ucigaș, fiind sancționată ca atare, după regulile bisericești[8]. Dispoziții asemănătoare există și în alte texte cu rol legislativ, de exemplu în Pravila ritorului Lucaci[9].

Codul Cuza Vodă din 1864 a incriminat avortul în cuprinsul art. 246[10]. De asemenea Codul penal Carol al II-lea din 1936 a menținut această incriminare[11]. La dezbaterile din Parlament cu privire la Codul din 1936, s-a susţinut că, prin incriminarea avortului, se urmărește în primul rând înlăturarea pericolului cu privire la demografie pe care îl creează avortul. În al doilea rând, se considera că incriminarea avortului protejează sănătatea și viața femeii însărcinate[12].

Prin Decretul nr. 463/1957 s-a realizat o relaxare a regimului avortului, fiind legiferat avortul la cerere, care era permis numai în instituții medico-sanitare de stat. Nu era necesar acordul soțului, iar când femeia însărcinată era minoră nu era necesar acordul părinților. Femeia care se prezenta la o instituție medicală în care se realizau întreruperi de sarcină, cu intenția de a avorta, nu trebuia să se legitimeze Erau sancţionate doar întreruperile de sarcină realizate în afara instituţiilor medico-sanitare, de către orice persoană, precum şi cele efectuate în instituţiile medico-sanitare, de către o persoană fără calificare medicală de specialitate. Consecința adoptării acestui act normativ a constat în creşterea numărului întreruperilor de sarcină, cu efect substanţial de scădere a natalității. De asemenea, multe femei supuse manoperelor abortive au suferit vătămări, de multe ori grave, ale sănătății. S-au înregistrat foarte multe cazuri de sterilitate secundară, sarcini extrauterine, nașteri premature, avorturi spontane, tulburări endocrine, ca urmare a procedurilor abortive desfășurate anterior. Nu de puține ori, avortul a dus chiar la decesul femeilor supuse avortului[13].

În aceste condiţii, avortul a fost din nou interzis, fiind incriminat prin Decretul nr. 770/1966. Se arăta: având în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii și sporului natural al populației, Consiliul de Stat al Republicii Populare România decretează: Art. 1. — Întreruperea cursului sarcinii este interzisă

Decretul 770/1966 permitea avortul terapeutic efectuat în primele trei luni pe baza unor stricte indicații medicale și numai cu totul și cu totul excepțional accepta sacrificarea produsului de concepție și pâna la șase luni. În ciuda prevederilor drastice din Decretul 770/1966, scopurile urmărite nu au fost realizate. Pentru un scurt interval de la aplicarea sa s-a constatat o ușoară ameliorare a natalității, dar această creștere nu a fost atât de semnificativă încât să confirme eficiența acestei măsuri de politică penală a statului român din acea perioadă.

Faptul ca promulgarea acestui decret nu s-a asociat și cu o îmbunătațire corespunzătoare a condițiilor socio-economice a determinat o scădere și mai pronunțată a natalității, la aceasta asociindu-se și alți factori, cum ar fi sechelele determinate de multiplele manevre avortive folosite.

În mod excepțional, avortul era permis și în al doilea trimestru de sarcină dacă sarcina punea în pericol grav viața femeii însărcinate, care nu putea fi înlăturat decât prin efectuarea avortului.

În ceea ce privește motivele medicale, avortul era permis atunci când sarcina punea viața femeii (nu și sănătatea acesteia) într-o stare de pericol care nu putea fi înlăturată printr-un alt mijloc[14]. Prin Instrucțiunile nr. 819/1966, de punere în aplicare a Decretului nr. 770/1966, a fost prevăzută o listă de boli care, în concepția legiuitorului de atunci erau de natură a pune în pericol viața femeii însărcinate, precum și o listă a bolilor care puteau afecta grav sănătatea produsului de concepție. Instrucțiunile de aplicare a Decretului nr. 770/1966 au extins sfera avorturilor din motive denumite medicale[15]. Același Decret reglementa și avortul eugenic, permițând efectuarea acestuia dacă unul dintre părinți suferea de o boală gravă, care se transmitea ereditar, sau care determina malformații congenitale grave (art. 2, lit. b din Decret) ori dacă femeia însărcinată avea peste 45 de ani (art. 2, lit. d din Decret), deoarece riscul nașterii unor copii cu probleme de sănătate se considera ridicat la femeile care aveau peste 45 de ani[16]. Era de asemenea permis și avortul din motive sociale, dacă femeia însărcinată prezenta invalidități grave, fizice, psihice sau senzoriale (art. 2, lit. c din Decret), femeia născuse deja 4 copii și îi avea în îngrijire (art. 2, lit. e din Decret). Justificarea admiterii avortului în aceste situații, era faptul că femeia nu ar fi putut avea grijă în mod corespunzător de copil, dacă s-ar fi născut[17]. Era permis și avortul din motive etice, atunci când sarcina era rezultatul unui viol sau al unui incest (art. 2, lit. f din Decret)[18].

În anul 1985 a fost promulgat un al treilea decret ale carui restricții au fost și mai drastice și anume Decretul 441 din 26 decembrie 1985.

Astfel, se permitea întreruperea cursului sarcinii doar în următoarele condiții:

1.sarcina punea în pericol viața gravidei, acesta neputând fi înlăturat prin alt mijloc;

2.unul dintre părinți sufera de o boala gravă ce se transmite ereditar sau este susceptibilă de a induce fătului malformații grave;

3.gravida sufera de o infirmitate sau de o invaliditate gravă (fizică, psihică sau senzorială);

4.gravida are peste 45 de ani;

5.gravida a mai născut și are în îngrijire mai mult de 5 copii;

6.sarcina este urmarea violului sau a incestului.

Aceste excepții vizau motive medicale, de sănătate, etice ori sociale, şi permiteau efectuarea avortului numai în primele trei luni de sarcină[19].

Continuând rațiunile ce au stat la baza Decretului nr. 770/1966, Codul penal din 1968 a incriminat în condiții drastice avortul. Astfel, art. 185 din Codul penal din 1968, sancționa întreruperea cursului sarcinii în afara condițiilor legii, prin orice mijloace, atât atunci când fapta era săvârșită cu consimțământul femeii însărcinate, cât și atunci când era săvârșită fără acest consimțământ. Ca și forme agravate, Codul sancționa fapta de provocare ilegală a avortului, care avea ca urmare vătămarea corporală gravă sau moartea femeii însărcinate. Tot o formă agravată, era și realizarea avortului cu scopul de a obține un folos material. Art. 186 din Cod incrimina avortul realizat chiar de către femeia însărcinată. Prin art. 187 erau sancționate actele de pregătire, constând în deținerea de instrumente sau materiale abortive. Art. 188, care incrimina omisiunea medicului de a anunța efectuarea unui avort realizat în condiții de extremă urgență, era ultimul element de conturare a unui cadru extrem de dur în privința avortului[20]. În ciuda prevederilor drastice din Decretul nr. 770/1966, scopurile urmărite (în special creșterea natalității) nu au fost realizate. Este drept că, pentru un scurt interval de timp de la aplicarea acestui Decret, s-a constatat o uşoară ameliorare a natalității, care însă nu a fost neapărat o consecinţă a faptului că sistemul ilicit de practicare a avorturilor era aspru sancţionat.

Apariția Decretului nu s-a asociat cu un nivel ridicat al condițiilor socio-economice, care să stimuleze dorința oamenilor de a avea copii. Procedurile ilegale de avort erau foarte numeroase și erau săvârșite în condiții improprii, astfel că aveau consecințe grave și foarte grave asupra sănătății femeilor care avortau. De multe ori, era afectată chiar capacitatea de reproducere a femeilor, fie în sensul diminuării acesteia, fie în sensul dispariției (în cazul sterilității post-avort). În consecință, natalitatea a scăzut. Precaritatea condițiilor de realizare a avortului, a dus de multe ori chiar la decesul femeii însărcinate[21].

Situația legislativă privind avortul, a fost agravată și mai mult prin Decretul nr. 441/1985. Prin acest act legislativ s-a prevăzut că, pentru a avorta în condiții legale, o femeie trebuia să fi născut cinci copii, pe care să-i aibă în îngrijire, în loc de patru, cum se prevăzuse anterior[22].

Printre primele măsuri luate de catre CPUN după Revoluția din decembrie 1989 a fost Decretul nr. 1 din 26 decembrie, care abroga Decretele nr. 770/1966 și  nr. 441/1985 și articolele 185-188 din Codul Penal privind avortul.

Prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, avortul este permis în primele 3 luni de sarcină, urmând a fi efectuat numai în unități spitalicești cu dotare și cu personal ATI. Avortul este permis și în cazul unor sarcini mai mari de 3 luni, în caz de necesitate sau dacă unul dintre părinți suferă de o boală gravă care se transmite ereditar sau care poate duce la malformații congenitale grave. Decretul prevede posibilitatea efectuării avortului în cazul sarcinilor rezultate din incest și viol.

Întrucât prin acest act normativ adoptat după Revoluția din 1989 au fost abrogate toate dispozițiile din Codul penal care interziceau avortul, s-a creat o situație extrem de periculoasă pentru societatea românească. Deși avortul devenise legal, abrogarea dispozițiilor care incriminau avortul și lipsa unoi reglementări care să stabilească limitele efectuării unei asemenea intervenții, numărul avorturilor realizate de către persoane fără o pregătire medicală de specialitate, în condiții empirice a rămas extrem de ridicat. În lipsa unei incriminări, în situația în care, într-un asemenea caz se producea moartea sau vătămarea corporală a femeii însărcinate, fapta era încadrată  ca vătămare corporală din culpă sau  ucidere din culpă, în funcție de rezultatul produs[23].

Era imperativ necesară o intervenție legislativă în acest sens, astfel că, prin Legea nr. 140/1996[24] a fost reincriminat avortul. Deși inițial Codul penal de la 1968 cuprindea patru articole care incriminau avortul și alte fapte conexe, prin Legea nr. 140/1996 a fost introdus doar art. 185; prin acest text legal era incriminată fapta de întrerupere a cursului sarcinii, prin orice mijloace, în următoarele împrejurări: în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în scopul realizării avortului, dacă avortul se realiza de către o persoană care nu avea calitatea de medic de specialitate, precum și dacă vârsta sarcinii depășea patrusprezece săptămâni. Era de asemenea incriminată și întreruperea cursului sarcinii, realizată, în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate. Variantele agravate agravate presupuneau producerea unei vătămări corporale grave sau a decesului femeii, ca urmare a avortului. Erau prevăzute și o serie de cauze speciale de nepedepsire, care operau atunci când întreruperea cursului sarcinii, fiind efectuată de medic, era necesară pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav și iminent care nu putea fi înlăturat altfel (art. 185, alin. 6, lit. a); sarcina avea peste paisprezece săptămâni, iar avortul se impunea din motive terapeutice legale (art. 185, alin. 6, lit. b); când întreruperea cursului sarcinii se făcea în lipsa consimțământului femeii însărcinate, deoarece aceasta era în imposibilitate de a-și exprima voința, iar avortul se impunea din motive terapeutice prevăzute de lege (art. 185, alin. 6, lit. c). Deși erau numite cauze speciale de nepedepsire, aceste situații aveau ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei[25].

3.Incriminarea avortului în lumina prevederilor Noului cod penal român

Noul Cod penal consacră o schimbare aparentă în viziunea legiuitorului român referitoare la incriminarea avortului, aceasta faptă fiind cuprinsă într-un capitol separat, intitulat Agresiuni asupra fătului (capitolul IV al Titlului I Partea Specială),  sub denumirea de Întreruperea cursului sarcinii (art. 201 N.c.p.) alături de Vătămarea fătului (art. 202 N.c.p.). Prin inserarea întreruperii cursului sarcinii în capitolul Agresiuni asupra fătului rezultă că legiuitorul N.c.p. a dorit să protejeze prin incriminarea faptelor cuprinse în acest capitol fătul ca produs al concepției într-o anumită etapă a dezvoltării sale intrauterine (din a treia lună de sarcină și până la momentul nașterii).

Astfel, definiția legală a infracțiunii de Întreruperea a cursului sarcinii este următoarea:

Art. 201 Întreruperea cursului sarcinii

Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:

1. a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
2. b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;
3. c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni,

se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic.

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.

(6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.

(7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.

Unii autori au arătat că, prin faptul că s-a constituit un capitol separat, în care sunt înscrise faptele săvârșite împotriva fătului, s-a dorit evidențierea ideii că legiuitorul dorește să protejeze și fătul[26]. Nu suntem de acord cu această opinie întrucât considerăm că legiuitorului român a intenționat să protejeze produsul de concepție indiferent de stadiul dezvoltării sale intrauterine, deci și înainte de luna a treia de sarcină. Susținem această afirmație arătând că, în ciuda denumireii generale a capitolului în care este cuprinsă fapta de Întrerupere a cursului sarcinii - Agresiuni contra fătului – al. 1 al art. 201 stabilește că fapta este infracțiune dacă întreruperea cursului sarcinii a fost realizată în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop (art. 201 al. 1 lit. a), nefiind impusă vreo limită legală privind vârsta sarcinii. Rezultă din analiza situației legale prevăzute de lit.a că și o întreruperea a unei sarcini mai mici de 3 luni, când nu se pune problema fătului constituie infracțiune; din a 10-12-a zi de la concepție și până în a treia lună de sarcină (aprox 14 săptămâni) produsul de concepție este embrion, iar nu făt, deci iată că afirmația noastră este argumentată pertinent.

În ceea ce privește situația reglementată de litera b, întreruperea cursului sarcinii de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate, observăm că nu este stabilită o limită temporală a dezvoltării sarcinii, astfel că explicațiile date anterior sunt valabile și în cazul de față.

Doar situația prevăzută de litera c este de natură să asigure potecția fătului, întrucât este stabilită o limită maximă a dezvoltării sarcinii – 14 săptamani – peste care nu se mai poate interveni în scopul întreruperii sarcinii, nici de către medici de specialitate care acționează în cabinete medicale autorizate în acest scop, singurele excepții fiind prevăzute de al. 6 al art. 201 asupra carora vom reveni.

De asemenea al. 2 al art. 201 incriminează întreruperea cursului sarcinii, în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate, legiuitorul făcând vorbire de sarcină, indiferent de stadiul de evoluție, fiind protejat prin acest text de incriminare atât embrionul (ziua a 10-12 –a de la concepția până în luna a 3-a de sarcină) cât și fătul (luna a 3-a de sarcină și până la declanșarea nașterii).

De altfel literatura de specialitate este evazivă în ceea ce privește identificarea obiectului protecției penale în acest caz, unii autori arătând că legiuitprul a urmărit să protejeze, pe lângă viața, integritatea corporală și sănătatea femeii însărcinate, și viața intrauterină a fătului[27]. Alți autori au arătat că obiectul protecției penale îl constituie spes homini – viața intrauterină a produsului de concepție (care nu devine făt decât din a treia lună de sarcină n.n.) și în subsidiar viața, integritatea corporală și sănătatea femeii însărcinate.[28]

De asemenea a fost exprimată și opinia radicală față de cea exprimată de noi, în sensul că embrionul nu beneficiază de protecție din perspectiva art. 201 N.c.p. nici chiar în ipotezele în care fapta a fost comisă în afara cabinetelor medicale autorizate în acest scop, ori de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și nici drept de liberă practică, deoarece, în aceste ipoteze se protejează de fapt integritatea corporală, sănătatea sau viața femeii însărcinate.[29] Nu suntem de acord cu un asemenea punct de vedere întrucât, realizând o interpretare literală a termenilor utilizați de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare prevăzută de art. 201 N.c.p., am arătat că legiuitorul utilizează termenul sarcină care reprezintă ”atât produsul de concepție rezultat din unirea ovulului cu un spermatozoid, cât și starea și perioada în care se află o femeie din momentul fecundării și până când naște”. [30] Suntem de părere că legiuitorul Noului cod penal a inserat această faptă în cadrul capitolului Agresiuni împotriva fătului pentru a asigura o reglementare unitară și pentru a nu fragmenta foarte mult structura Titlului I - Infracțiuni contra persoanei. Dar a afirma că embrionul nu beneficiază de nicio protecție penală în acest caz ni se pare o exagerare.

În ceea ce privește situația de autoprovocare a avortului de către femeia însărcinată, situaie nereglementată prin Legea nr. 140/1996, în alin. 7 al art. 201 al N.c.p. se arată că femeia însărcinată care își provoacă avortul nu se pedepsește . Rezultă că alin. 7 prevede o cauză de impunitate a femeii însărcinate, fapta rămânând însă infracțiune.

Noul Cod penal stabilește situațiile de excepție în care avortul poate fi efectuat cu încălcarea limitelor legale stabilite la alin. 1 și 2 ale art. 201, reglementând cazul avortului terapeutic.Astfel fapta nu constituie infracțiune dacă întreruperea cursului sarcinii se realizează în scop terapeutic (art. 201, alin. 6 din noul Cod penal) fără a arăta înțelesul expresiei ”scop terapeutic”. Chiar efectuată în scop terapeutic, întreruperea cursului sarcinii trebuie realizată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci și patru de săptămâni, sau este permisă și întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului. Prin urmare, pentru elucidarea înțelesului expresiei ”scop terapeutic” trebuie să apelăm la reglementările medicale, care au un îțeles la fel de echivoc[31]. În ceea ce privește condițiile aplicabile în cele două intervale la care se referă ipoteza avortului terapeutic: perioada de până la douăzeci și patru de săptămâni de sarcină, respectiv după douăzeci și patru de săptămâni de sarcină, noul Cod penal se referă la un medic de specialitate obstetrică-ginecologie doar în cazul în care avortul terapeutic se realizează până la douăzeci și patru de săptămâni de sarcină. Pentru perioada ulterioară, nu mai există nicio referire la calitatea persoanei care realizează avortul. Spre deosebire de Codul penal din 1968, noul Cod penal nu face nicio referire la situația în care avortul terapeutic se face fără consimțământul femeii însărcinate, întrucât aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima voința, chestiune cu privire la care apreciem că legiuitorul N.c.p. ar fi trebuit să fie mai atent. Este adevărat că această lacună poate fi completată cu dicpozițiile art.649-651 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniu sănătății referitoare la situațiile în care consimțământul pacientului nu este necesar pentru efectuarea unir proceduri medicale cu potențial de risc pentru pacient. Însă credem că o exprimare cuprinzătoare și clară a legiuitorului referitoare la consimțământul femeii însărcinate în cazul avortului terapeutic ar fi fost de bun augur.

3.Aspecte etice privind incriminarea avortului      

Sintetizînd doctrina medicală, sociologică, psihologică și juridică studiată pe care am parcurs-o, putem enumera arumentele avansate de diverși autori atât pro cât și contra ideii de avort:

A)Argumente pro avort

-combaterea suprapopulării, argument utilizat în polis-urile Greciei Antice și în Roma Antică, întrucât creșterea necontrolată a numărului populației generează foamete și colaps social;

-păstrarea caracteristicilor rasei umane  și asigurarea unor generații viitoare sănătoase, argument utilizat pentru a justifica avortul eugenic, care pse practică doar în ceea ce privește fetuși cu malformații, anomalii genetice sau alte afecțiuni incompatibile cu viața sau cu o viață sănătoasă și demnă;

-tiparul cultural prezent în perioada antică era creionat prin trei elemente definitorii: a)valoarea individuală a vieții umane nu este inerentă ci se dobândește în timp după naștere; b)valoarea vieții unui individ constă în primul rând în importanța ei pentru alții –familie și stat; c)sănătatea și integritatea fizică sunt esențiale, nu doar în sensul supraviețuirii, ci ca fundament pentru ideea de demnitate umană.[32]

-referitor la produsul de concepției, acesta este atașat de corpul mamei, deci nu poate fi privit ca entitate separată. Viața și sănătatea produsului de concepție depinde de viața și sănătatea mamei.

-de vreme ce adepții pro life mai radicali atribuie existența vieții  și ovulelor fertilizate, ar însemna că și contracepția este o formă de crimă ceea ce ar fi absurd.

-avortul este o procedură medicală sigură, ce nu afectează sănătatea generală și reproductivă ulterioară a femeii decât într-un procent foarte mic. Adepții pro life ridică excepția la rang de regulă atunci când folosesc ca și argument în dezbatere riscul pentru sănătatea femeii.

-în cazul în care se pune problema unei sarcini rezultate din viol sau incest, obligarea femeii să o continue poate avea consecințe dezastroase pe termen lung, atât în plan psihologic, cât și în plan social.

-dreptul la autodeterminare al femeii este o consecință a dreptului la egalitate între femei și bărbați și implică și aprecierea și interpretarea dreptului de a alege de a fi sau a nu fi părinte.

B)Argumente contra avort

-recunoscând faptul că viața începe din momentul concepției, suprimarea vieții reprezintă crimă;

-din perspectivă religioasă avortul este un act de sfidare a ideei comun acceptate de sanctitate a vieții umane.

-într-o societate fundamentată pe drepturile omului, avortul reprezintă încălcarea dreptului la viață al unei ființe umane.

-există alternative la avort, adopția fiind una dintre acestea.

-ca orice procedură medicală, avortul poate genera complicații medicale și chiar infertilitate, dublează riscul de sarcini ectopice și creste riscul de avort spontan și boală inflamatorie pelvină.

-chiar în cazul unui viol sau incest avortul nu se justifică întrucât pedepsește copilul nenăscut care nu a comis nicio infracțiune.

-avortul constituie pentru femei o formă de contracepție, fiind chiar preferat de acestea în lipsa unei educații corespunzătoare referitoare la metodele contraceptive.

-avortul are repercusiuni în plan psihologic asupra femeii.

Este evident că putem identifica argumente convingătoare atât din perspectiva liberală – pro avort/pro choice, cât și din perspectiva conservatoare – contra avort/pro life. Dworkin afirmă că singurul răspuns valabil în încercarea de conciliere a celor două tabere este următorul: trebuie să învățăm să discutăm în contradictoriu și să ne menținem discursul în limitele rezonabilități, fără derapaje extremiste.[33] Poziția conservatoare susține sacralitatea vieții, prin însăși natura actului Creației, prin originea sa biologică și prin aspect. Poziția liberală percepe sacralitatea fiecărei vieți a indivizilor umani în termenii investiției fiecăruia și a contribuției pe care o reprezintă fiecare viață în parte.

Aceste argumente se conciliază cu dificultate cu limitele impuse în cadrul dimensiunii juridice a vieții sociale. Pe de o parte deoarece normele juridice sunt expresia recunoașterii și nevoii de protejare generală a unor valori considerate esențiale pentru societate. Pe de altă parte valorile sociale – inclusiv viața umană – au o puternică componentă relativă, percepția publică asupra acestora diferind de la o epocă istorică la alta și de la o zonă geografică la alta. De aici limitele intervenției legiuitorilor naționali în ceea ce privește necesitatea incriminării faptei de avort precum și ambiguitatea Curții de la Strassbourg în ceea ce privește tranșarea problemei dreptului la viață al copilului nenăscut.

Din perspectivă bioetică, suntem de părere că necesitatea incriminării faptei de avort comisă în anumite condiții se fundamentează în principal pe necesitatea protejării unor valori precum viața, integritatea corporală și sănătatea femeii însărcinate, și nu pe ideea de protecție a vieții produsului de concepție. Aceasta deoarece viața, integritatea și sănătatea femeii însărcinate sunt valori atașate unei ființe umane existente care are statut de persoană potrivit criteriilor juridice. Produsul de concepție, indiferent de stadiul dezvoltării sale intrauterine are un statut ambiguu, fiind considerat ființă umană – depozitară a genomului uman, dar, nefiind desprinsă de corpul mamei, nu este considerată o persoană. S-a încercat crearea unei categorii intermediare între persoane și nonpersoane, aceea de persoane în devenire (person to be) dar această soluție teoretică nu a făcut decât să creeze o categorie terță fără a găsi elementele necesare în plan juridic în vederea recunoașterii unor drepturi și persoanelor în devenire. Mai mult, deși discuția ar pute fi purtată cu succes în planul dreptului civil unde operează principiul latin infans conceptus pro nato habetur quoties de comodis ejus agitur, în planul dreptului penal acest lucru nu este posibil, consecințele adoptării unei conduite contrare preceptului unei norme penale fiind cele mai grave care se pot produce în plan juridic și social. De aceea valorile protejate prin intermediul legii penale au stabilite limite de interpretare clare și general acceptate, fiind ocolite zonele gri, unde societatea nu a ajuns la un consens.

Înțelesul conceptului de avort este construit și în același timp contestat pe de o parte, datorită modului în care normele de incriminare a acestei fapte sunt gândite, interpretate și aplicate. Înțelesul social al avortului are o contingență istorică și culturală, așa cum am arătat mai sus. Înțelesul social ne oferă un mod de a vorbi despre sistemul de valori cu care fiecare individ trăiește și de a înțelege ”modul în care înțelegerea umană se schimbă”.[34]

Atunci când un stat incriminează fapta de avort, dă acesteia un sens social inerent rău și vătămător pentru societate. Prin intermediul normelor de incriminare statul stabilește condițiile în care fapta de avort este vătămătoare în sens penal, reflectând originea istorică a păcatului care poate și trebuie să fie pedepsit. În același timp prin incriminarea avortului un stat dă relevanță și altor valori, cum ar fi asigurarea și promovarea sănătății în societate. Incriminând avortul statele semnalizează și faptul că acesta reprezintă o chestiune de sănătate publică.[35] De asemenea, prin operațiunea de incriminare a acestei fapte, statul trebuie să se asigure că această intervenție se încadrează în limitele stabilite de legea sa fundamentală și în limitele trasate de convențiile internaționale la care este parte, în special în materia drepturilor omului.

Nu mai puțin adevărat este faptul că intervenția prin mijloace de drept penal a unui stat în domeniul avortului trebuie să aibă un caracter gradual, în funcție de urmările produse sau potențiale ale acestei fapte. Pe de altă parte, componenta relativă a valorilor sociale precum și a normelor juridice își pune amprenta și în ceea ce privește operațiunea de incriminare/dezincriminare, existând perioade în care incriminarea faptei a fost totală, apoi limitată la anumite situația, sau a lipsit cu desăvârșire.[36]

Nu în ultimul rând amintim că demnitatea umană, privită de unii drept cheie a disputei pro/contra avort nu reprezintă decât un argument ce poate fi folosit cu succes de ambele tabere în susținerea poziției lor. Astfel, nimeni nu poate fi forțat să se reproducă împotriva voinței sale, concluzie la care se ajunge prin interpretarea art. 8 și 12 din CEDO[37], CEDO recunoscând autonomia individuală și limitarea intervenției statului în zona rezervată vieții private. Pe de altă parte deși se recunoaște femeii dreptul de a procrea, nu se recunoaște la fel de tranșant opusul acestuia, respectiv dreptul de a refuza să procreeze, indiferent de modul în care s-ar exercita acest drept, contracepție sau avort.

Interpretând în sens contrar conceptul de demnitate se arată că dacă exită viață umană, demnitatea umană este inerentă acesteia. Nu constituie un element decisiv prezența conștiinței în cazul în care discutăm de prezența vieții. Conștiința nu condiționează demnitatea. Viața este elementul de bază al tuturor celorlalte drepturi fundamentale, inclusiv al dreptului la demnitate.[38]

4.Avortul selectiv și alte chestiuni controversate

Rezolvarea problemei avortului selectiv implică analiza a două situații: alegerea sexului sau a altor caracteristici fizice ale viitorului copil și recunoașterea dreptului la avort în situația în care fătul nu are caracteristicile dorite. A doua se referă la situația sarcinilor gemelare sau cu mai mulți fetuși și rezolvarea problemei alegerii geamănului care va fi avortat.

Primul caz reprezintă un exemplu clar de avort eugenic, blamant moral în toate societățile civilizate, dar acceptat de utilitariști. John Stuart Mill afirma: ”unicul scop pentru care puterea se poate exercita judicios asupra oricărui membru dintr-o comunitate civilizată, împotriva voinței sale, este pentru a preveni vătămarea altuia (...). Asupra sa, asupra trupului și a minții sale individul este suveran”[39] Prin urmare, selecția produsului de concepție rămâne un drept absolut al femeii însărcinate care pe lângă faptul că are un drept discreționar de a decide dacă păstrează sarcina sau nu, are și un drept discreționar de a alege caracteristicile copilului pe care și-l dorește.  Cu alte cuvinte, din punct de vedere utilitarist discutăm de un drept de autonomie procreativă[40].

Pe de altă parte, alegerea caracteristicilor fizice și a sexului copilului alegând avortul dacă produsul de concepție nu corespunde criteriilor mamei este calificată în societate ca imorală, în totală contradicție cu convingerile religioase și nesănătoasă din punctul de vedere al societății. Nu mai puțin adevărat este faptul că joaca de-a Dumnezeu tinde să fie mutată în ultimele decenii din sfera avortului selectiv în sfera fertilizărilor in vitro, nemaifiind nevoie să se ajungă la momentul actual la a avorta un copil care nu are caracteristicile dorite, întrucât aceste caracteristici sunt selectate ab inițio cu prilejul efectuării procedurilor IFV.

Cu toate acestea avortul selectiv (în special cel care are drept criteriu sexul fatului) se practică la scară largă în unele țări, în ciuda prohibițiilor legale, datorită caracteristicilor culturale ale societăților respective. Se apreciază că în lume, la ora actuală lipsesc 100 de milioane de femei, datorită practicilor de avort selectiv. Băieții sunt preferați întrucât se bucură în plan social de o poziție privilegiată, au acces facil la educație, își găsesc mai ușor un loc de muncă și nu au obligații financiare tradiționale în momentul căsătoriei, cum e asigurarea dotei pentru fete.[41]

În unele culturi în care domină modelul patriarhal – China, India, Coreea, Taiwan – raportul dintre sexe la naștere este de 122:100 în favoarea băieților, în ciuda restricțiilor legislative.[42] Selecția sexului este practicată și în Europa de Vest și SUA pentru a preîntâmpina bolile genetice care apar doar la băieți (hemofilie, distrofie musculară Duchene sau Becker), însă în aceste state diagnosticul genetic preimplant înlocuiește practica avortului selectiv, realizându-se selecția genetică a embrionilor înainte de a fi implantați în uterul mamei.

În ceea ce privește situația sarcinilor gemelare, motivațiile care determină părinții să solicite avortarea unuia dintre fetuși sunt, în principal de natură socială sau economică. Părinții nu doresc gemeni, tripleți, etc, întrucât nu își pot permite întreținerea decât a unui copil, dealtfel dorit. Excepție fac situațiile în care screening-urile și ecografiile prenatale evidențiază prezența la unul dintre fetuși a unei malformații sau a unei întârzieri în dezvoltare, caz în care efectuarea avortului în acel caz este justificată din motive medicale. Cu toate acestea problema moralității recurgerii la o asemenea procedură rămâne, fiind soluționată diferit, la fel ca în cazul avorturilor clasice, atât adepții pro life cât și cei pro choice propunând argumente la fel de puternice.

5.Incriminarea avortului în legislația altor state europene

A)Codul penal spaniol

Codul penal spaniol incriminează fapta de avort prin textul art.144-146,[43] legiuitorul spaniol stabilind că va fi trasă la răspundere penală nu numai persoana care a provocat avortul în mod ilegal, dar şi femeia care a dat acordul pentru provocarea lui. Potrivit art.145 pct.2: „Femeia care şi-a provocat avort sau care a dat acordul altei persoane pentru provocarea lui în cazurile interzise de lege, se pedepseşte cu amendă”.

Legislația spaniolă stabilește că întreruperea sarcinii este prohibită de legea penală dacă are loc în următoarele situații:[44]

1. dacă întreruperea sarcinii a fost săvîrşită fără consimţămîntul femeii;

2.dacă întreruperea sarcinii a fost săvîrşită cu consimţămîntul femeii, obţinut prin violenţă, ameninţare, înşelăciune.

În aceste două cazuri pedeapsa aplicată constă în închisoarea de la 4 la 8 ani și interzicerea dreptului de a profesia medicală pe un termen de la 3 la 10 ani.

3.dacă avortul a fost provocat cu consimţămîntul femeii în cazurile interzise de lege, pedeapsa va fi închisoarea de la 1 la 3 ani și interzicerea dreptului de a practica profesia medicală pe un termen de la 1 la 6 ani.

Conform art. 146 va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 5 luni persoana care a provocat avortul din neglijență. Femeia care şi-a provocat avort din neglijenţă nu se pedepseşte.

De asemenea, Ley Organica 2/2010 privind Sănătatea sexuală și reproductiva și întreruperea voluntară a sarcinii reglementează și avortul eugenic stabilind că poate fi întreruptă în mod excepțional sarcina din motive medicale, atunci când este incidentă una dintre următoarele situații:

- vârsta sarcinii să nu depășească douăzeci și două de săptămâni și există un risc de anomalii grave la făt, existând în acest sens un aviz emis anterior de doi medici specialiști diferiți;

-dacă se descoperă anomalii fetale incompatibile cu viața și există un aviz anterior emis de un medic specialist, altul decât cel care va efectua intervenția, sau dacă se descoperă că fătul are o infirmitate gravă și incurabilă în momentul diagnosticului, fapt confirmat de o comisie medicală.[45]

Același act normativ spaniol reglementeaă în cadrul art. 15 și avortul terapeutic, stabilind că sarcina poate fi întreruptă în mod excepțional din cauze medicale în cazul în care vârsta sarcinii nu a depășit 22 de săptămâni și există un risc grav pentru viața sau sănătatea femeii însărcinate, fiind necesar un aviz prealabil emis de un medic specialist diferit de cel care va efectua intervenția. În caz de urgență, de risc vital, avizul nu mai este necesar.[46]

B)Codul penal francez

Reglementarea penală franceză a avortului ilegal este prevăzută de art. 223.10 din Codul penal francez[47]   care stabilește că este prohibită de legea penală întreruperea cursului sarcinii realizată fără consimțământul femeii însărcinate. Dar, anumite norme penale cu privire la fenomenul respectiv sunt prevăzute în Codul francez al sănătății publice[48]  fiind indicate două cazuri în care se permite întreruperea cursului sarcinii:

1.în baza solicitării femeii care se află „într-o situaţie critică”;

2.pentru motive terapeutice, când „existenţa sarcinii pune în pericol sănătatea femeii sau dacă există probabilitatea ca fătul să se nască cu o afecţiune stabilită ca incurabilă la momentul stabilirii acestui diagnostic”.

Legislația franceză permite efectuarea în condiții de legalitate a întreruperii cursului sarcinii care nu depășește 10 săptămîni, iar în cazul prezenţei vreunui motiv terapeutic – indiferent de vârsta sarcinii. Este prohibită însă:

-întreruperea sarcinii de către o persoană care nu are calitatea de medic;

-întreruperea sarcinii în afara edificiilor publice sau private autorizate în acest scop.[49]

Codul sănătăţii publice mai interzice în art.L.647 și propaganda sau publicitatea, prin orice mijloace, a edificiilor unde sînt practicate întreruperi de sarcină sau a vreunui obiect, produs, care este destinat pentru provocarea avortului, cu excepţia celor publicate în reviste medicale. În asemenea caz pedeapsa constă în închisoare până la 2 ani şi amendă 30000 F.

C)Codul penal elvețian

Codul penal al Elveţiei[50] interzice în cuprinsul art. 118[51]întreruperea cursului sarcinii: fără consimțământul femeii însărcinate, cu consimțământul femeii însărcinate dar în afara condițiilor prevăzute de lege sau dacă vârsta sarcinii a depășit 12 săptămâni. Din lecturarea art. 120, pot fi identificate cazurile în care întreruperea sarcinii este permisă de lege: 1) când ea este înfăptuită cu consimţămîntul scris al femeii, de către medicul care deţine licenţa corespunzătoare, în baza avizului eliberat de un alt medic licenţiat în domeniul respectiv, în scopul înlăturării pericolului pentru viaţa femeii, care nu poate fi depăşit altfel; 2) în caz de necesitate, când avortul este provocat doar de către medicul de specialitate şi cu condiţia ca acesta în decurs de 24 ore să aducă la cunoştinţa organului competent al cantonului despre intervenţie. În cazul încălcării condiţiilor indicate mai sus, fapta va fi calificată ca infracţiune, iar persoana va fi pedepsită.

D)Codul penal german

O reglementare asemănătoare întâlnim în legislaţia germană[52]. Codul penal al Germaniei interzice sub sancțiune penală întreruperea cursului sarcinii realizată în situațiile reglementate de § 218, § 218a, § 218b și § 218c.

Astfel, potrivit § 218 provocarea avortului se va pedepsi în toate cazurile, cu excepțiile prevăzute de lege, cu închisoare pînă la 3 ani sau amendă. Pedeapsa va fi mai mare – închisoare de la 6 luni la 5 ani – dacă întreruperea sarcinii a fost săvîrşită în următoarele situații: 1) cînd avortul e provocat fără consimţămîntul femeii sau 2) cînd făptuitorul în mod uşuratic pune în pericol viaţa sau sănătatea femeii, cauzîndu-i, prin întreruperea sarcinii, o vătămare gravă.

• 218a al CP german indică condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ și care fac ca avortul provocat să nu constituie infracţiune:

a)când femeia solicită întreruperea cursului sarcinii şi prezintă medicului un document care atestă că a beneficiat de consiliere cu cel puţin 3 zile înainte de intervenţie;

b)când întreruperea sarcinii e înfăptuită de către medic, şi

c)când de la momentul conceperii au trecut nu mai mult de 12 săptămîni.

Avortul provocat de către medic şi cu consimţămîntul femeii, nu va fi considerat ilegal, dacă întreruperea sarcinii este indicată din punct de vedere medical, cu scopul înlăturării unui pericol pentru viaţa şi sănătatea femeii, care nu poate fi înlăturat altfel.

E)Codul penal rus[53]

Codul penal al Federației Ruse incriminează avortul în cuprinsul art. 123.[54]Astfel, potrivit al.1 al art.123 avortul este prohibit de legea penală dacă este efectuat de către o persoană care nu are studii superioare medicale de specialitate. Trebuie de menţionat că pedeapsa constă în amendă, muncă obligatorie până la 480 ore, sau muncă corecțională pe un termen de până la 2 ani.

Dacă fapta prevăzută la al.1 a cauzat din culpă moartea victimei sau vătămarea  gravă a sănătăţii acesteia, pedeapsa va fi munca obligatorie până la 5 ani cu/sau fără interzicerea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura anumite activităţi.

5. Practica CEDO

Curtea de la Strassbourg este constantă în pronunțarea deciziilor în cazuri ce implică chestiunea avortului sau a dreptului la viață al copilului nenăscut, nerecunoscând fătului statutul de persoană cu toate drepturile aferente ce decurg din acesta și militând pentru dreptul la viață, integritate corporală, sănătate și dreptul la viață privată al femeii însărcinate.

În cauza Brüggemann şi Scheuten c. Republicii Federale Germane[55] Curtea a arătat că „nu este „necesar să se examineze, în această privinţă, dacă copilul ce se va naşte trebuie să fie considerat „viaţă”, în sensul articolului 2 al Convenţiei. În același sens evaziv, Curtea a arătat în cauza Tysiac c. Polonia[56] că CEDO e menită să garanteze nu drepturi care sunt doar teoretice sau iluzorii, ci drepturi care sunt practice și efective.

În cauza Vo contra Franţa[57], Curtea nu a dorit să clarifice statutul embrionului, prin calificarea sau nu ca „persoană” în sensul art. 2 din Convenție. A arătat în acest sens că nu există un statut clar al embrionului în dreptul francez și nici un consens european asupra situației acestuia. De aceea, într-o astfel de situație, interesele mamei și ale copilului nenăscut coincid, iar atingerea adusă acestui interes nu este obligatoriu să fie protejată pe cale penală.

În cauza A., B. și C. v. Irlanda[58], Curtea a statuat că legislația irlandeză care reglementează avortul nu se referă la sfera vieții private a femeii, Curtea subliniind că articolul 8 nu poate fi interpretat în sensul că sarcina și încetarea acesteia se referă în mod unic la viața privată a femeii  și căî ori de câte ori o femeie este însărcinată, viața ei privată devine strâns legată de dezvoltarea fătului. Dreptul femeii la respectarea vieții sale private trebuie să fie cântărit împotriva altor drepturi și libertăți concurente, inclusiv cele ale copilului nenăscut.

Nu în ultimul rând, în cauza W.P. contra Regatul Unit[59] Curtea a apreciat că utilizarea expresiei orice persoană (”toute personne”) în cuprinsul Convenției și în contextul prezenței acestei expresii în cuprinsul art. 2 nu se referă și la copilul nenăscut (”unborn”).

Este evident că, prin practica sa, Curtea a evitat să se implice în definirea unor termeni care nu au o consacrare legală unitară în legislația statelor europene și nici în tranșarea unor chestiuni ”sensibile” cum ar fi cea a avortului.

5.Concluzii

Problematica avortului se fundamentează, așa cum am arătat, pe conflictul dintre modul în care tabăra pro life și tabăra prochoice interpretează și definesc valorile fundamentale. Perspectiva adepților pro-life creionează avortul ca o crimă comisă împotriva unei ființe umane, neexistând nicio diferență între avort și infanticid sau alte forme de omucidere. Perspectiva adepților pro-choice este diametral opusă, avortul fiind descris ca o terminare a unei sarcini nedorite. Cele două tabere au viziuni diferite și în ceea ce privește definirea noțiunii de făt, primii considerându-l o ființă umană reală, înzestrată cu suflet, de aici și recunoașterea pentru acesta a dreptuilor depline. Adepții pro choice îl privesc ca fiinţă umană potenţială, nerecunoscându-i drepturi întrucât nu are individualitate, fiind o componentă a corpului mamei.

Avortul reprezintă un topic extrem de dificil, imposibil de abordat cu superficialitate, atât prin prisma rațiunilor care determină o femeie să facă un avor, cât și prin prisma consecințelor medicale, psihologice și sociale pe care le produce. Abordarea acestui topic a implicat și formularea unor întrebări etice fundamentale: statutul persoanei, natura drepturilor fundamentale, complexitatea relaţiilor interumane, autonomia personală, demnitatea umană,etc..

Este important să fim însă de acord că nu suntem cu toții de acord și că încercarea de conciliere a concepțiilor antagonice referitoare la avort necesită o abandonare deopotrivă a subiectivismului și a prejudecăților.

References: 

1. Breck, J., Darul sacru al vieții. Tratat de bioetică, Editura Patmos, Cluj Napoca 2003.
2. Bulgaru Iliescu, D., Ioan, B.,Avortul - între libertatea procreației și drepturile ființei nenăscute, în Revista Română de Bioetică, vol.3 nr.2/2005, disponibil online la http://www.bioetica.ro/index.php/arhiva-bioetica/article/view/358/543.
3. Cioclei, V., Drept Penal. Partea Speciala. Infracțiuni contra persoanei, Editura Universul Juridic, București, 2007.
4. Cook, R.J., Stigmatized Menings of Criminal Abortion Law, în Rebecca J. Cook, Joanna N. Erdman, Bernard M. Dickens (editors), Abortion Law in Transnational Perspective. Cases and Controversies, University of Pennsylvania Press, Philadephia, 2015.
5. Diaconescu, Gh., Infracţiunile în Codul Penal Român, vol. I, Editura Oscar Print, București, 1997.
6. Dobrinoiu, V., Neagu, N., Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară. Conform Noului cod penal, Editura Universul Juridic, București 2011.
7. Dongoroz, V., Kahane, S., Oancea, I., Fodor, I., Iliescu, N., Bulai, C., Stănoiu, R., Roșca, V., Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. III, Partea specială, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971.
8. Dragomirescu, V., Problematică și metodologie medico-legală (Orientări actuale în teoria și practica medico-legală), Editura Medicală, București, 1980.
9. Dungan, P., Medeanu, T., Pașca, V., Manual de Drept penal. Partea Specială, Vol. I, Editura universul Juridic, București 2010.
10. Dworkin, R., Life’s Dominion, Harper Collins, 1995.
11. Foster, Ch., Human Dignity in Bioethics and Law, Hart Publishing Ltd., Portland, USA, 2011.
12. Franț, A.E., Elemente definitorii ale legislației românești în materie de avort. O perspectivă istorică, în Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 3. Issue 2/2014 disponibil online pe http://juridica.ugb.ro.
13. Horga, M., Lüdicke, F., Campana, A., Manual de planificare familială. Text de referinţă, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii, ed. 2000 - Universitatea Geneva, Departamentul de Ginecologie şi Obstetrică.
14. http://centrulpuls.ro/articole/legislatia-familiei.html (aaccesat la data de 2.05.2015)
15. http://dexonline.ro/definitie/sarcin%C4%83.
16. Mazilu, D.H., Lege și fărădelege în lumea românească veche, Editura Polirom, Iași, 2006.
17. Michel, V., Droit pénal special, Paris, Armand Colin, 2001
18. Mihăescu, D.V., Reglementarea întreruperii cursului sarcinii și infracțiunea de avort, Editura Științifică, București, 1967.
19. Mill, J.S., On Liberty 1859, chapter I, p.2, fulltext online la http://www.gutenberg.org/files/34901/34901-h/34901-h.htm.
20. Munoz Conde, F., Derecho Penal. Parte Especial, Tirant lo Blanch Libros, Valencia 2013.
21. Pentilie, M., Avortul, o problemă etică, 24.11.2011, http://psiholog-mariuspentilie.blogspot.ro/2011/11/avortul.html .
22. Rădulescu, A., (coordonator), Îndreptarea Legii, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1962.
23. Rătescu, G.şi colectiv, Codul penal „Carol al II-lea”, Editura Librăriei Socec & Co., S.A., Bucureşti, 1934, vol. III.
24. Scripcaru, G., Terbancea, M.,Medicina Legală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970.
25. Scripcaru, Gh.,Medicină Legală, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1993.
26. Sen, A., More than 100 Milion Women are Missing, 20 december 1990, The New York review of Books, on line la http://www.nybooks.com/articles/archives/1990/dec/20/more-than-100-million-women-are-missing/
27. Stoica, S., Viața morală a daco-geților, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984.
28. Udroiu, M., Drept penal. Partea specială. Noul cod penal, Editura C.H. Beck, București 2014.
29. www.echr.coe.int.
30. Wyatt, J., Ființă contra ființă în era biotehnologiei, Editura Dianoia, Timișoara 2011.

 

[1] Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana, Manual de planificare familială. Text de referinţă, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii, ed. 2000 - Universitatea Geneva, Departamentul de Ginecologie şi Obstetrică, p. 13.

[2] John Breck, Darul sacru al vieții. Tratat de bioetică, Editura Patmos, Cluj Napoca 2003, p. 165. Autorul ilustrează ideea cu Ieremia 1,5: ”Înainte de a fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit prooroc pentru popoare”; Epistola către Galateni a Sf. Pavel 1, 15-16: ”Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine (...)”; Isaia 49, 1-5: ”Domnul m-a chemat de la nașterea me, din pântecele maicii mele ca să-i slujesc Lui și să întorc pe Iacov către El și să strâng la un loc pe Israel”.

[3]Marius Pentilie, Avortul, o problemă etică, 24.11.2011, http://psiholog-mariuspentilie.blogspot.ro/2011/11/avortul.html (accesat 21.06.2015).

[4] John Breck, op.cit., p. 166, 167-168.

[5] Diana Bulgaru Iliescu , Beatrice Ioan,  Avortul - între libertatea procreației și drepturile ființei nenăscute, în Revista Română de Bioetică, vol.3 nr.2/2005, disponibil online la http://www.bioetica.ro/index.php/arhiva-bioetica/article/view/358/543 (accesat la 21.06.2015).

[6] Stelian Stoica, Viața morală a daco-geților, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984, p. 91.

[7] Andrei Rădulescu (coordonator), Îndreptarea Legii, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1962, p.9.

[8] Idem, p. 350.

[9] Dan Horia Mazilu, Lege și fărădelege în lumea românească veche, Editura Polirom, Iași, 2006, pp. 378- 380.

[10] Codul penal 1864

 Art. 246.

Ori-care, prin lucruri de mâncare, băuturi, doctorii, violente, sau prin ori-ce alt mijloc, va face, cu ştiinţă, pe femeea însărcinată să lepede, ori cu voia ei sau nu, se va pedepsi cu minimul recluziunei.

Femeia care, de sine-şi, va fi făcut vre-un mijloc ca să lepede, sau va fi primit să întrebuinţeze mijloacele de lepedare ce i se vor fi arătat ori i se vor fi dat spre acest sfârşit, se va pedepsi cu închisoare dela şase luni până la doui ani, de va fi rezultat lepădarea pruncului.

Medicii, chirurgii, ofiţerii de sănătate, spiţerii şi moaşele cari vor arăta, sau vor da sau înlesni aceste mijloace, se vor pedepsi cu recluziunea, dacă lepădarea va avea loc.

Dacă din lepădare se va fi cauzat moartea mamei, pedeapsa se va aplica cu un grad mai sus.

[11]Codul penal 1936:

 Art. 482.

Acela care prin orice mijloace provoacă întreruperea cursului normal al sarcinei, comite delictul de avort şi se pedepseşte precum urmează:

1. când delictul e săvârşit fără consimţimântul femeii însărcinate, cu închisoare corecţională dela 2 la 5 ani.

Dacă s'a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare a sănătăţii sau o infirmitate din cele arătate la art. 473, pedeapsa este închisoarea corecţională de la 3 la 6 ani, iar dacă s'a pricinuit moartea acesteia închisoarea corecţională dela 7 la 10 ani;

2. când delictul e săvârşit de însăşi femeia însărcinată necăsătorită, sau când aceasta a consimţit ca altcineva să i-l provoace, cu închisoare corecţională dela 3 la 6 luni, iar dacă femeia este căsătorită, cu închisoare corecţională dela 6 luni la un an.

Aceeaşi pedeapsă şi după distincţiile de mai sus se aplică şi aceluia care săvârşeşte faptul cu consimţământul femeii. Dacă s'a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare a sănătăţii sau o infirmitate din cele arătate la art. 473, pedeapsa este închisoarea corecţională dela unu la 3 ani, iar dacă s'a pricinuit moartea acesteia, pedeapsa este închisoarea corecţională dela 3 la 5 ani.

În cazurile prevăzute la punctul 2, dacă faptul s'a comis în scopul de a obţine un folos material pedeapsa se sporeşte după distincţiile de mai sus cu un plus până la 2 ani.

Art. 483.

Tentativa delictului prevăzut de art. 482, punctul 1, se pedepseşte.

Art. 484.

Nu se consideră avort întreruperea cursului normal al sarcinii făcută de un medic:

1. Când vieaţa femeii este în pericol iminent sau când sarcina agravează o boală de care suferă femeia, punându-i vieaţa în pericol, care nu putea fi înlăturat prin alte mijloace şi este vădit că intervenţia n'a fost făcută decât eu scopul de a salva vieaţa femeii;
2. Când unul din părinţi este atins de alienaţie mintală şi este certitudine că copilul va purta grave tare mintale.

În caz de pericol iminent, medicul este obligat a aduce faptul în scris şi confidenţial la cunoştinţa parchetului în 48 de ore după intervenţie.

În celelalte cazuri, medicul nu poate interveni decât cu autorizaţia parchetului, dată pe baza unui certificat medical al unui aşezământ spitalicesc sau unui aviz emis în urma unui consult între medicul care va interveni şi cel puţin un medic specialist în boala care determină intervenţiunea.

Parchetul, în toate cazurile prevăzute de acest articol, este obligat a păstra caracterul confidenţial al tuturor comunicărilor sau autorizărilor, până la intervenirea vreunei eventuale reclamaţiuni.

[12] G. Rătescu şi colectiv, Codul penal „Carol al II-lea”, Editura Librăriei Socec & Co., S.A., Bucureşti, 1934, vol. III, p. 158.

[13] Dumitru-Valeriu Mihăescu, Reglementarea întreruperii cursului sarcinii și infracțiunea de avort, Editura Științifică, București, 1967, p.48-53.

[14] Art. 2  lit. a din Decretul nr. 770/1966.

[15]Dumitru-Valeriu Mihăescu, op.cit., p.55-57.

[16] Idem, p. 57-59.

[17] Idem, p.61.

[18] Idem, p.61-62.

[19] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în Codul Penal Român, vol. I, Editura Oscar Print, București, 1997, p. 227.

[20] Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. III, Partea specială, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, pp. 253-282.

[21] Gheorghe Scripcaru, Medicină Legală, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1993, pp. 239- 242.

[22] http://centrulpuls.ro/articole/legislatia-familiei.html (aaccesat la data de 2.05.2015)

[23] Valerian Cioclei, Drept Penal. Partea Speciala. Infracțiuni contra persoanei, Editura Universul Juridic, București, 2007, p. 139.

[24] Publicată în Monitorul Oficial  al Romîniei nr. 289 din 14 noiembrie 1996, partea I.

[25] Idem, p. 139-144.

[26] Ancuța Elena Franț, Elemente definitorii ale legislației românești în materie de avort. O perspectivă istorică, în Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 3. Issue 2/2014 disponibil online pe http://juridica.ugb.ro, p.4.

[27] Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Pașca, Manual de Drept penal. Partea Specială, Vol. I, Editura universul Juridic, București 2010, p. 114.

[28] Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară. Conform Noului cod penal, Editura Universul Juridic, București 2011, p. 79.

[29] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul cod penal, Editura C.H. Beck, București 2014, p. 78.

[30]http://dexonline.ro/definitie/sarcin%C4%83. Completare: ”În sarcina normală, ovulul fecundat se dezvoltă în cavitatea uterină, devenind treptat embrion și apoi, după trei luni, fetus. Nutriția este asigurată prin placentă. Durata unei sarcini  normale variază între 260 și 290 zile, în această perioadă corpul suferind numeroase modificări fiziologice și hormonale. În funcție de numărul de fetuși dezvoltați în uter, s. poate fi simplă sau multiplă. Din categoria s. multiple, cea mai frecventă este s. dublă sau gemelară (dezvoltarea simultană a doi feți în uter). Sin. graviditate.”

[31] A se vedea Dumitru-Valeriu Mihăescu, op.cit., p.22-23; Gheorghe Scripcaru, Medicină Legală, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1993, p. 244; Virgil Dragomirescu, Problematică și metodologie medico-legală (Orientări actuale în teoria și practica medico-legală), Editura Medicală, București, 1980, p. 122; G. Scripcaru, M. Terbancea, Medicina Legală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 174.

[32] John Wyatt, Ființă contra ființă în era biotehnologiei, Editura Dianoia, Timișoara 2011, p.162-163.

[33] R.Dworkin, Life’s Dominion, Harper Collins, 1995, p. 68-101

[34] Rebecca J. Cook, Stigmatized Menings of Criminal Abortion Law, în Rebecca J. Cook, Joanna N. Erdman, Bernard M. Dickens (editors), Abortion Law in Transnational Perspective. Cases and Controversies, University of Pennsylvania Press, Philadephia, 2015, p. 347.

[35] Rebecca J. Cook, op.cit., p.348.

[36] A se vedea explicațiile privind evoluția legislației penale române în materia avortului.

[37] Charles Foster, Human Dignity in Bioethics and Law, Hart Publishing Ltd., Portland, USA, 2011, p.150-162.

[38] Idem, p. 162.

[39] John Stuart Mill, On Liberty 1859, chapter I, p.2, fulltext online la http://www.gutenberg.org/files/34901/34901-h/34901-h.htm (accesed 22.16.2015).

[40] R. Dworkin, op.cit., p. 239.

[41]Amartya Sen, More than 100 Milion Women are Missing, 20 december 1990, The New York review of Books, on line la http://www.nybooks.com/articles/archives/1990/dec/20/more-than-100-million-women-are-missing/ (accesed 21.06.2015).

[42] Ibidem.

[43] Spanish criminal code:

Article 144

Whoever perpetrates an abortion on a woman without her consent shall be punished with a sentence of imprisonment from four to eight years and special barring from practising any health profession or from providing services of any kind at public or private gynaecological clinics, institutions or surgeries, for a term of three to ten years. The same penalties shall be applied to whoever perpetrates an abortion having obtained the consent by the woman through violence, intimidation or deceit.

Article 145

1. Whoever perpetrates an abortion on a woman, with her consent, outside the cases allowed by Law shall be punished with a sentence of imprisonment from one to three years and special barring from practising any health profession and from providing services of any kind at public or private gynaecological clinics, institutions or surgeries, for a term of one to six years. The Judge may hand down the sentence in its higher half when the acts described in this Section are perpetrated outside an authorised public or private centre or institution.
2. The woman who causes herself an abortion or allows another person to cause it, outside the cases allowed by Law, shall be punished with a fine from six to twenty- four months.
3. In all cases, the Judge or Court of Law shall impose the penalties respectively foreseen in this Article in the upper half when perpetrated after the twenty- second week of gestation.

 Article 145 bis

1. Punishment with a fine from six to twelve months and special barring from providing services of any kind at public or private gynaecological clinics, institutions or surgeries shall be applied, for a term of six months to two years, to whoever, within the cases admitted by the Law, perpetrates an abortion: a) Without having verified that the woman has received prior information on the rights, public subsidies and aid to support maternity; b) Without the waiting period established in the legislation having elapsed; c) Without having obtained the required prior reports; d) Outside an authorised public or private centre or institution. In this case, the judge may impose the punishment in its upper half.
2. In all cases, the Judge or Court of Law shall impose the penalties foreseen in this Article in the upper half, when the abortion is perpetrated as of the twenty- second week of gestation.
3. The pregnant woman shall not be penalised under this provision.

Article 146

1.Whoever causes an abortion due to serious negligence shall be punished with a sentence of imprisonment of three to five months, or a fine from six to ten months.

2.When an abortion is perpetrated due to professional negligence, the punishment of special barring from practising the profession trade or holding office shall also be imposed for a term from one to three years. The pregnant woman shall not be penalised under this provision.

The text of Spanish Criminal code in english available at file:///C:/Users/User/Downloads/Spain_Criminal_Code_Codigo_Penal.pdf (accesat la 20 iunie 2015).

[44] Francisco Munoz Conde, Derecho Penal. Parte Especial, Tirant lo Blanch Libros, Valencia 2013, p. 73-93.

[45] Art. 15 din Ley nr. 2/2010 comentat în Francisco Munoz Conde, op.cit.,  p. 91-92.

[46] Idem, p. 87-89.

[47]French Criminal code:

Article 223-10 : The termination of a pregnancy without the consent of the person concerned is punished by five years' imprisonment and a fine of €75,000.

The full text of French criminal code in english available at www.legifrance.gouv.fr (aaccessed 20.06.2015). A se vedea și Véron Michel. Droit pénal special, Paris, Armand Colin, 2001, pag.92-94.

[48] Ibidem.

[49] l2222-2:  L'interruption de la grossesse d'autrui est punie de deux ans d'emprisonnement et de 30000 euros d'amende lorsqu'elle est pratiquée, en connaissance de cause, dans l'une des circonstances suivantes : 1° Après l'expiration du délai dans lequel elle est autorisée par la loi, sauf si elle est pratiquée pour un motif médical ; 2° Par une personne n'ayant pas la qualité de médecin ; 3° Dans un lieu autre qu'un établissement d'hospitalisation public ou qu'un établissement d'hospitalisation privé satisfaisant aux conditions prévues par la loi, ou en dehors du cadre d'une convention conclue selon les modalités prévues à l'article L. 2212-2. Cette infraction est punie de cinq ans d'emprisonnement et de 75000 euros d'amende si le coupable la pratique habituellement. La tentative des délits prévus au présent article est punie des mêmes peines.

Textul codului francez al sănătății publice disponibil online la http://codes.droit.org/cod/sante_publique.pdf (accesat la 20.06.2015).

[50] Art. 120 Swiss Criminal Code

 1.Any physician who terminates a pregnancy in terms of Article 119 paragraph 2 and who fails, prior to the procedure: a. to obtain a written request from the pregnant woman; b. to discuss the termination in detail with the pregnant woman and to counsel her, to advise her of the risks of the procedure to her health, and to provide her with a written guide, the receipt of which she must acknowledge with her signature, that contains: 1. a list of agencies that provide counselling free of charge, 2. a list of associations and agencies that offer moral and material support, and 3. information on the possibility of having the child adopted; c. to satisfy himself that a pregnant woman under 16 years of age has been in contact with a counselling agency specialised in dealing with young people.

 2.Any physician who fails to report the termination of a pregnancy to the competent authority in accordance with Article 119 paragraph 5 is liable to the same penalty.

Textul Codului penal Elvețian disponibil online la https://www.admin.ch/opc/en/classified-compilation/19370083/201501010000/311.0.pdf (accesat la 20 iunie 2015).

[51]Art. 118 Swiss Criminal Code:

1.Any person who terminates a pregnancy with the consent of the pregnant woman or incites or assists a pregnant woman to terminate her pregnancy without the requirements of Article 119 being fulfilled is liable to a custodial sentence not exceeding five years or to a monetary penalty.

2.Any person who terminates a pregnancy without the consent of the pregnant woman is liable to a custodial sentence of from one to ten years.

3.Any woman who has her pregnancy terminated or otherwise participates in the termination of her pregnancy following the end of the twelfth week since her last period and without the requirements of Article 119 being fulfilled is liable to a custodial sentence not exceeding three years or to a monetary penalty.

4 In cases falling under paragraphs 1 and 3 above, prescription takes effect after three years.

[52]German Criminal code:

Section 218 Termination of Pregnancy

(1) Whoever terminates a pregnancy shall be punished with imprisonment for not more than three years or a fine. Acts, the effects of which occur before the conclusion of the nesting of the fertilized egg in the uterus, shall not qualify as termination of pregnancy within the meaning of this law.

(2) In especially serious cases the punishment shall be imprisonment from six months to five years. An especially serious case exists as a rule, if the perpetrator:

1. acts against the will of the pregnant woman; or
2. recklessly causes the danger of death or serious health damage of the pregnant woman.

(3) If the act is committed by the pregnant woman, then the punishment shall be imprisonment for not more than one year or a fine.

(4) An attempt shall be punishable. The pregnant woman shall not be punished for attempt.

Section 218a Exemption from Punishment for Termination of Pregnancy

(1) The elements of the offense under Section 218 have not been fulfilled, if:

1. the pregnant woman requests the termination of pregnancy and demonstrated to the physician with a certificate pursuant to Section 219 subsection (2), sent. 2, that she had counseling at least three days before the operation;
2. the termination of pregnancy was performed by a physician; and
3. not more than twelve weeks have elapsed since conception.

(2) The termination of pregnancy performed by a physician with the consent of the pregnant woman shall not be unlawful, if, considering the present and future living conditions of the pregnant woman, the termination of the pregnancy is advisable to avert a danger to life or the danger of a grave impairment of the physical or emotional state of health of the pregnant woman and the danger cannot be averted in another way which is reasonable for her.

(3) The prerequisites of subsection (2) shall also be deemed fulfilled with relation to a termination of pregnancy performed by a physician with the consent of the pregnant woman, if according to medical opinion an unlawful act has been committed against the pregnant woman under Sections 176 to 179 of the Penal Code, strong reasons support the assumption that the pregnancy is based on the act, and not more than twelve weeks have elapsed since conception.

(4) The pregnant woman shall not be punishable under Section 218a, if the termination of pregnancy was performed by a physician after counseling (Section 218) and not more than twenty-two weeks have elapsed since conception. The court may dispense with punishment under Section 218 if the pregnant woman was in exceptional distress at the time of the operation.

Section 218b Termination of Pregnancy Without a Medical Determination; Incorrect Medical Determination

(1) Whoever terminates a pregnancy in cases under Section 218a subsections (2) or (3), without there having been a written determination of a physician, who did not himself perform the termination of pregnancy, as to whether the prerequisites of Section 218a subsections (2) or (3), existed, shall be punished with imprisonment for not more than one year or with a fine if the act is not punishable under Section 218. Whoever as a physician makes an incorrect determination, against his better judgment, as to the prerequisites of Section 218a subsections (2) or (3), for presentation under sentence 1, shall be punished with imprisonment for not more than two years or a fine if the act is not punishable under Section 21

8. The pregnant woman shall not be punishable under sentences 1 or 2.

(2) A physician may not make determinations pursuant to Section 218a subsections (2) or (3), if a competent agency has prohibited him from doing so because he has undergone a final judgment of conviction for an unlawful act under subsection (1), or under Sections 218, 219a or 219b or for another unlawful act which he committed in connection with a termination of pregnancy. The competent agency may provisionally prohibit a physician from making determinations under Section 218a subsections (2) and (3), if proceedings in the trial court have been instituted against him due to suspicion that he committed unlawful acts indicated in sentence 1.

Section 218c Breach of Medical Duties During a Termination of Pregnancy

(1) Whoever terminates a pregnancy:

1. without having given the woman an opportunity to explain the reasons for her request for a termination of pregnancy;
2. without having given the pregnant woman medical advice about the significance of the intervention, especially about the order of events, aftereffects, risks, possible physical or psychic consequences;
3. in cases under Section 218a subsections (1) and (3), without having previously convinced himself on the basis of a medical examination as to the length of the pregnancy; or
4. although he counseled the woman in a case under Section 218a subsection (1), pursuant to Section 219,

shall be punished with imprisonment for not more than one year or a fine if the act is not punishable under Section 218.

(2) The pregnant woman shall not be punishable under subsection (1).

Textul codului penal german disponibil online în limba engleză la http://www.iuscomp.org/gla/statutes/StGB.htm#218 (accesat la 20/06.2015).

[53] Textul codului penal rus în limba engleză disponibil online pe http://legislationline.org/documents/section/criminal-codes/country/7 (accesat la 20.06.2015)

[54] Article 123. Illegal Performance of Abortions

1. Performance of abortions by a person who lacks higher medical education of an appropriate specialization Shall be punishable with a fine in an amount of up to 80 thousand roubles, or in the amount of the wage or salary, or any other income of the convicted person for a period up to six months, or by compulsory works for a term of up to 480 hours, or by corrective labour for a term of up to two years.
2. Abolished
3. The same deed, if it has entailed - by negligence - the death of the victim or the infliction of grave injury to her health, shall be punishable by compulsory labour for a term of up to five years accompanied by deprivation of the right to hold specified offices or engage in specified activities for a term of up to three years or without such or by deprivation of liberty for a term of up to five years accompanied by deprivation of the right to hold specified offices or engage in specified activities for a term of up to three years or without such.

[55] http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/Pages/search.aspx#{"fulltext":["Brüggemann şi Scheuten"]}; ”The Commissioin does not find it necessary to decide, in this context, whether the unborn child is to be considered as "life" in the sense of Art. 2 of the Convention, or whether it could be regarded as an entity which under Art .8(2) could justify an interference "for the protection of others".

[56] Tysiac v. Poland, no. 5410/2003, judgement of 20 March 2007 in European Court of Human Rights – Reserch Report – Bioethics and the case-law of the Court, Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012, www.echr.coe.int (accesat la 10 octombrie 2014).

[57] CEDO, Marea Cameră, hotărârea Vo contra Franţa, 8 iulie 2004, 53924/00; www.echr.coe.int.

[58] CEDO, Marea Cameră, hotărârea A,B, C contra Irlanda, 16 decembrie 2010, 25579/05; www.echr.coe.int.

[59] CEDO, Marea Cameră, hotărârea W.P. contra UK, 13 mai 1980, 8416/78; www.echr.coe.int.

Sursa: Ethics and criminalization of abortion, în The collection of papers of the 12th traditional counseling ”Legal days Prof. Slavko Caric Phd.”, Editor Milorad Bejatovic, Phd., Novi Sad, 2015, ISBN 978-86-6019-058-3, p.349-374.